PNRR duce serviciile medicale și la țară – Am anunțat 200 de centre comunitare integrate

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă, joi seară, că cele 200 de centre comunitare integrate care se vor deschide prin PNRR îi vor ajuta pe cei 47% dintre românii care trăiesc în mediul rural, scopul fiind ca şi aceştia să primească îngrijire e specialitate. Baciu precizează că de servicii vor putea beneficia toate persoanele, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.

”În următorii 3 ani vom deschide 200 de centre comunitare integrate, care îi vor ajuta, în special, pe cei din mediul rural, acolo unde accesul la serviciile medicale este limitat sau lipseşte în totalitate. Specialiştii Ministerului Sănătăţii au elaborat deja Manual Centrelor Comunitare Integrate, acesta fiind un prim obiectiv atins pentru atragerea fondurilor din PNRR. Ne dorim ca şi cei 47% din românii care trăiesc în comunităţile mici să aibă parte de îngrijire medicală de specialitate, iar aceste centre, care vor fi dezvoltate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reprezintă cea mai bună soluţie”

Există aproximativ 949 de comunităţi din mediul rural considerate vulnerabile, iar aceşti oameni vor avea posibilitatea, prin aceste centre, să discute cu specialiştii despre problemele lor de sănătate, să găsească soluţii pentru intervenţii urgente şi să fie monitorizaţi şi sprijiniţi atât timp cât este nevoie.

”În prezent, prin proiectele derulate de Ministerul Sănătăţii şi ONG-uri, în România avem 1.822 de asistenţi medicali comunitari, din care peste 88% reprezintă personal plătit din bugetul de stat şi 463 de mediatori sanitari, 96% din ei fiind plătiţi din bugetul statului. Este important de precizat că în aceste 200 de centre comunitare integrate, alături de asistentul medical comunitar şi asistentul social, pot fi angrenaţi şi alţi specialişti, în funcţie de problemele şi nevoile persoanelor din comunităţile vulnerabile. Aici discutăm despre medici de familie, medici specialişti, rezidenţi, psihologi sau consilieri şcolari”

Baciu precizează că serviciile medicale vor putea fi accesate de aceste persoane, indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

”Odată cu dezvoltarea reţelei de asistenţă medicală comunitară vom putea acţiona mai mult în ceea ce priveşte prevenţia medicală, atât de importantă pentru locuitorii din mediul rural”.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, în 30 decembrie, că a realizat, conform graficului stabilit, primul jalon din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – componenta Sănătate, fiind vorba despre un document care stabileşte metodologia de înfiinţare şi avizare a centrelor comunitare integrate. Două sute de astfel de centre vor fi înfiinţate până în 2025.